SPITALUL (4)

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz „Spitalul“ apărută la Editura Eminescu în 1981. Volumul a apărut și  în Serbia la editura Arka din Smeredovo și a obținut premiul pentru cea mai bună carte străină la Târgul de carte de la Belgrad, 2010.

(Totuși, șocul prim al internării în spital trecuse ușor când își imaginase mutrele celor care crezuseră că au pus mâna pe el și văzuseră că le-a scăpat din nou. La început, când trebuise să-și caute un adăpost, lucrurile erau clare. Se certase cum se certase cu niște legionari mărunți, mai bătuse pe câțiva, mai fusese șicanat la rândul lui de alți câțiva. dar nimeni nu-și punea cu adevărat problema că ei ar fi avut ceva cu legionarii sau cu vreo altă formație politică. Toată lumea știa că el se certa cu niște oameni cu care se certase întotdeauna, dar că aceștia, unii dintre ei, au găsit în cămășile verzi un scut minunat împotriva vechilor dușmani printre care întâmplător era și el. Că la un moment dat unii s-au făcut că au uitat toate astea și-au încercat să-i opună întreaga legiune era altceva. Și cura ar fi putut să-i pună acești trepăduși în față o organizație pregătită să înghită un pește mult mai mare? Au reușit cel mult să-i dea foc de două ori depozitului de lemne — fără a-i produce însă pagube prea însemnate, au reușit să-l facă să umble mai cu băgare de seamă pe stradă și să se ascundă mai cu grijă iar el se simțea la fel ca în copilărie, când trăia printre cete de golani puternic organizați pe cartiere și dispu și mereu spre acțiuni belicoase. Nu era plăcut, dar parcă nu trecea pentru prima dată prin toate acestea. Ș i timpul se scurgea atât de repede, amânând soroace și aducând mereu în față alte lucruri mai importante ș i Doamne, ce de afaceri se nășteau pe vremea aceea! — , încât rebeliunea sosise într-o zi în care lucrurile parcă nici nu atinseseră încă toată culmea pe care o așteptase Lazăr. Fusese în ziua aceea la Timișoara, avusese treburi până peste cep și vru să se mai întâlnească după-amiaza cu cineva, când i se spuse că se întâmplă tot felul de evenimente, că ar fi mai bine să plece cât mai repede acasă.

Nimeni nu știuse despre ce era vorba și la început nici nu luă lucrurile prea în serios, dar un anume aer în privirea celor care-1 avertizară și mai ales zvonurile vagi care ajungeau până la el, la care se mai adăuga și certitudinea că nu va putea să-l întâlnească pe cel pentru care intenționase să întârzie până seara la Timișoara, îl făcură să se ducă la gară. Nici în tren nu afla mai mult, cu toate că acolo era deja toată lumea îngrijorată. Se șopteau cele mai năstrușnice lucruri, încât n-avea nici un rost să le ia în seamă, singurul lucru demn de remarcat fiind că se întâmpla totuși ceva, că exista o schimbare sau că se pregătea o schimbare, un lucru suficient de important pentru a-1 simți o țară întreagă. Pe urmă, în gară la Lugoj, auzi pentru prima oară despre rebeliune, cineva spuse că undeva în oraș se trage cu tunul, nimeni nu putea să afirme că a auzit cu urechile sale salvele, dar pentru toată lumea era clar că se dădeau lupte.

Și toată lumea se grăbea.

Se grăbi și Lazăr spre casă și străzile erau goale, iar în fața prefecturii văzu două piese de artilerie îndreptate spre clădire și câteva grupuri de soldaț i în jurul lor. Nu se apropie prea mult, ci ocoli pe străzi lăturalnice, dar până la el nu răzbi nici un zgomot de luptă, și chiar dacă mai târziu unii povesteau tot felul de chestii, el nu fu decât martor la cele două tunuri îndreptate spre clădirea în care se baricadaseră legionarii și la cei câțiva soldați echipați de luptă.

Iar a două zi, când se aflase deja oficial ce se întâmplase, se socoti îndelung să vadă ce importanță au toate astea pentru el, în afară de faptul că micuții trepăduși legionari care-l hăituiseră până atunci vor trebui să-și apere în continuare propria piele. Simți o bucurie copilărească la gândul că ,,rezistase” împotriva previziunilor tuturor și că doar prorocirile sale se adeveriseră, dar mai și apoi câteva săptămâni și în viața lor se produseră. niciun fel de schimbări importante excluzând amănuntul că începuse să umble din nou cu nasul pe sus. Nu, câștigase. nimic palpabil și se amăgea cu gândul că nici nu pierduse nimic palpabil ș i că în vremuri ca acelea pe care le trăia și asta reprezenta o adevărata victorie, dar era sigur, o simțea cu instinctul său atât de puternic de supravie țuire, cel care l-a adus până unde ă ajuns și care nu l-a înșelat niciodată, simțea că ar fi putut să tragă avantaje mult mai solide de pe urma evenimentelor, dar că s-a purtat ca și cum în locul său ar fi fost prostul acela de Rusan, un om gata să se minuneze atât de mult că-i iese o pasiență, încât pierde din gură bucățica pe care încă nici n-a apucat s-o înghită. Ce anume a pierdut el din gură nu știa și se străduia zadarnic să afle, chinuindu-se și chinuindu-i și pe cei din jur cu nervii săi, uimindu-l pe toți cu trecerea sa bruscă de la mulțumirea de sine a victoriosului la furii și suspiciuni. Nu a acționat suficient de prompt, era convins că ar fi trebuit să facă ceva din prima clipă, atunci când se mai putea, ceva ce i-ar fi putut aduce mari foloase, dar nu știa ce și se muncea zadarnic să afle.)

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.